Constantin: Românii preferă produsele tradiționale, dar au fost înșelați de multe ori de producători

Constantin: Românii preferă produsele tradiționale, dar au fost înșelați de multe ori de producători
Publicat: 12/03/2014, 11:58
Actualizat: 30/01/2019, 21:52

„Ajunsesem pe vechea legislație să avem în România 4.402 produse tradiționale, obținute în mare parte și în sistem industrial, fără limită de cantitate, fără să fie prevăzute controale elaborate din punct de vedere al cantității, din punct de vedere al metodei care se folosește pentru a obține un produs tradițional”, a spus Constantin.

El a adăugat că apetitul consumatorului din România este mai mare atunci când este vorba de produse tradiționale sau produse bio.

„Vânzările au crescut foarte mult și de aceea a existat această intenție a multor producători ca produsele respective să fie atestate ca fiind tradiționale, însă a existat o problemă de înșelare a consumatorului”, a explicat ministrul.

Prin noua lege, intrată recent în vigoare, produsele atestate ca tradiționale vor fi cu adevărat tradiționale, a spus Constantin.

Potrivit noilor norme, cantitatea produsă zilnic va fi limitată, la un aliment tradițional, la 400 de kilograme sau litri pe zi, cu excepția produselor de panificație, unde cantitatea nu trebuie să depășească 800 de kilograme pe zi.

„După noua legislație, toate produsele tradiționale trebuie să obțină din nou atestatul. Cred că vor fi mult mai puține produse tradiționale, pentru că astăzi, din păcate, foarte multe poartă denumirea de produs tradițional fără să fie tradiționale”, a mai spus Constantin.

Atestatele rămân valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a ordinului, iar eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini și a spațiului destinat producției. De verificarea produselor tradiționale se vor ocupa ministerele Agriculturii și Sănătății, precum și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Pe data de 6 martie, Ministerul Agriculturii a emis atestatul de produs tradițional numărul 1, pentru „pâinea tradițională Adriana”, produsă în localitatea Ghimbav din Brașov.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...